- Газетное объявление
În conformitate cu art. 108, 276/2 – 276/4 Cod de procedură civilă, Judecătoria Orhei (sediul Central), cu sediul în mun. Orhei, str. V. Mahu, nr. 135, comunică pârâtului Andrei Coban, cu ultimul domiciliul cunoscut în mun. Orhei, str. Valul lui Traian nr. 42, despre examinarea în procedura cererilor cu valoare redusă a cauzei civile nr.2-1629/2024 intentată la cererea depusă de ÎM “Incaso” SRL împotriva Andrei Coban cu privire la încasarea datoriei şi compensarea cheltuielilor de judecată şi solicită ca în termen de 30 de zile, calculat din momentul publicării prezentei citaţii, prezentarea instanţei judecătoreşti şi reclamantului a unei referinţe, precum şi a copiilor de pe înscrisurile necesare. Se explică pârâtului că în cazul în care nu va depune în termenul acordat referinţa, soluţionarea cererii se va face în baza materialelor anexate la dosar. Judecătorul Eugeniu Ciubotaru.
- Кишинёв