Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani, în conformitate cu art.108, 276/2 —

Bălţi 27 Februarie 2025, 07:03 Vizualizări: 0
  • Anunţ din ziar
Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani, în conformitate cu art.108, 276/2 — 276/4 Cod de procedură civilă, comunică pârâtului Scripnic Evgheni cu domiciliu înregistrat în s. Malinovscoe, r-nul Rîşcani, despre examinarea, în procedură scrisă, a cauzei civile nr.2-204/2025 intentată la cererea cu valoare redusă înaintată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, în interesele reclamantului societatea pe acţiunii "Moldtelecom" împotriva pârâtului Scripnic Evgheni privind încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată şi solicită ca, în termen de 30 de zile, calculat de la data publicării prezentei citaţi, să prezinte instanţei judecătoreşti şi reclamantului referinţă, precum şi copiile de pe înscrisurile necesare în susţinerea poziţiei sale. Se explică pârâtului că, în cazul în care nu va depune referinţa în termenul stabilit, soluţionarea cauzei se va face în baza materialelor anexate la dosar, în procedură scrisă. Se obligă reclamantul să publice citarea publică, în termen de 5 zile din data primirii. Judecător Maria Adomniţa.
Un anunț interesant? Impartașiți cu prietenii
  • Bălţi
Loading...