Anunțul nu se mai publică pe site

Judecătoria Criuleni, sediul Central, comunică lui URSUL Valeriu, a.n. 07.10.1962

Chişinău 30 Noiembrie 2023, 07:10 Vizualizări: 18
Judecătoria Criuleni, sediul Central, comunică lui URSUL Valeriu, a.n. 07.10.1962, cu ultimul domiciliu cunoscut (conform buletinului de identitate) or. Dubăsari, str. Lenin nr. 18, că pe rolul instanţei se află în examinare, în procedura cererilor cu valoare redusă, cererea de chemare în judecată înaintată de ÎM "INCASO" SRL către URSUL Valeriu cu privire la încasarea datoriei (dosarul nr.2-1283/23). Astfel, pârâtului URSUL Valeriu i se aduce la cunoştinţă că, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei comunicări, urmează să se prezinte în instanţă pentru a primi copia cererii de chemare în judecată, iar ulterior dânsul urmează să prezinte instanţei judecătoreşti, precum şi reclamantului, referinţă scrisă, de rând cu toate probele/înscrisurile care confirmă obiecţiile sale, prin intermediul Secţiei evidenţă şi documentare procesuală (Cancelariei) Judecătoriei Criuleni (adresa or. Criuleni, str. 31 August 70, et. 1, bir. 10). Tot în acest context se explică pârâtului că neprezentarea referinţei, dar şi a înscrisurilor în termenul stabilit, duce la soluţionarea cererii în baza înscrisurilor anexate la dosar, în termenul maxim stabilit de lege – 6 luni, fără convocarea părţilor în şedinţă de judecată. Judecător Alina Arapu-Buţco.
  • Chişinău
Loading...