Judecătoria Hînceşti (sediul Ialoveni), solicită cet. Bruma Mihai, domiciliat în oraşul Ialoveni, str. Luceafărul nr.14 să se prezinte în termen de 5 zile de la data publicării avizului în sala de şedinţe nr. 15, pe adresa or. Ialoveni, str.
Prin prezenta se comunică că pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul Central, se află spre examinare, în procedură scrisă a cererilor cu valoare redusă, cauza civilă nr.2-101/2025, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de "Incaso" S.
Judecătoria Criuleni, sediul Dubăsari, comunică cet. Huseynova Lilia Serghei, a.n.14.01.1976, domiciliul cunoscut: r-l Dubăsari, s. Coşniţa, că pe rolul instanţei se află spre examinare, în procedura cererilor cu valoare redusă, cererea de chem
În conformitate cu prevederile art. 108, art. 276/2 –276/4 Cod de procedură civilă, Judecătoria Orhei (sediul Central), sediul mun. Orhei, str. V. Mahu, 135, comunică pârâtul Guţanu Serghei, cu domiciliul în raionul Rîbniţa, satul Beloci, str
În conformitate cu art. 108, 276/2 – 276/4 Cod de procedură civilă, Judecătoria Orhei (sediul Central), cu sediul în mun. Orhei, str. V. Mahu, nr. 135, comunică pârâtului Domintii Bunescu, cu ultimul domiciliul cunoscut în r-nul Orhei, satul V
Prin prezenta se comunică că pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul Central, se află spre examinare, în procedură scrisă a cererilor cu valoare redusă, cauza civilă nr.2-102/2025, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM "Incaso
Prin prezenta se comunică că pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul Central, se află spre examinare, în procedură scrisă a cererilor cu valoare redusă, cauza civilă nr.2-99/2025, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM "Incaso"
Judecătoria Cahul (Sediul Cantemir), solicită prezentarea cet. Cernat Igor Mihail, în calitate de pârât, cu viza de reşedinţă în s. Cîrpeşti, r-nul Cantemir cu domiciliu în mun. Chişinău, str. Mihai Lomonosov 34 2009, în cadrul Judecătorie
Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani, în conformitate cu art.108, 276/2 — 276/4 Cod de procedură civilă, comunică pârâtei Svetlana (Bucico) Cepaichina cu domiciliu înregistrat în r-ul Rîşcani, s.Singureni, despre examinarea, în procedură s
Judecătoria Criuleni, sediul Central, comunică lui Bugneac Oleg Grigore născut la 12.06.1981, cu ultimul domiciliu cunoscut (conform buletinului de identitate): r. Criuleni, s. Rîşcova, că pe rolul instanţei se află în examinare, în procedura ce
Prin prezenta se comunică că pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul Central, se află spre examinare, în procedură scrisă a cererilor cu valoare redusă, cauza civilă nr.2-77/2025, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM "Incaso"
Prin prezenta se comunică că pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul Central, se află spre examinare, în procedură scrisă a cererilor cu valoare redusă, cauza civilă nr.2-90/2025, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SA "Moldtele
Judecătoria Cahul (Sediul Cantemir), solicită prezentarea cet. Balaeş Cristina Victor, în calitate de pârâtă, cu viza de domiciliu s. Flocoasa, r-nul Cantemir şi domiciliată în or. Cahul, str. Păcii 1, ap. 69, în cadrul Judecătoriei Cahul, se
Prin prezenta se comunică că pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul Central, se află spre examinare, în procedură scrisă a cererilor cu valoare redusă, cauza civilă nr.2-96/2025, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de "Incaso" S.R
În conformitate cu cerinţele art.108,276/2-276/4 Cod de procedură civilă al R. Moldova, Judecătoria Orhei, sediul Rezina (srt.Voluntarilor,3, or. Rezina), informează cet. Serghi Alexei, domiciliat r. Şoldăneşti, s.Parcani, despre necesitatea de a
Prin prezenta se comunică că pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul Central, se află spre examinare, în procedură scrisă a cererilor cu valoare redusă, cauza civilă nr.2-83/2025, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM "Incaso"
În conformitate cu prevederile art.108 CPC, se dispune citarea prin publicitate a pârâtului Strătilă Mihail, cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. Chişinău, şos. Munceşti 176, ap.49, la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, bd. Ştefan cel Mare 162, biroul 611, judecător Iraida Secrieru-Coşleţ, la dat
JUDECĂTORIA CRIULENI, sediul Dubăsari, comunică cet. Ursul Alexandru Piotr, a.n.22.04.1983, domiciliul cunoscut: r-l Dubăsari, s. Pîrîta, că pe rolul instanţei se află spre examinare, în procedura cererilor cu valoare redusă, cererea de chemare
În conformitate cu art.108 CPC RM judecătoria Anenii Noi solicită prezentarea pârâtului Miron Vitalie —a.n. 26.03.1983, domiciliat s. Bulboaca, r Anenii Noi ; pârâtului Miron Liubovi — an. 25.02.1985, domiciliată s. Bulboaca, r. Anenii Noi în
În conformitate cu art.108 CPC RM judecătoria Căuşeni sediul Anenii Noi solicită prezentarea pârâtului Şubin Evgheni- domiciliat or. Tiraspol str.Limanii 27 în şedinţa judiciară din data de 06.03.2025 ora 09.30 în calitate de pârât pe cauza
Отличный ресивер почти новый играл пару раз есть все документы и коробка продаю потому что хочу купить более дорогой звоните... Был куплен новым в начале 2024 года в январе
Transpeed AV1 X4 Amlogic S905X4 TV Box Android 11 4G 32G Dual Wifi BT4.0 Media Player 4K 8K 100M Set top box
CPU: quad-core ARM Cortex-A55 (Amlogic S905X4)
GPU: ARM Mali-G31 MP2;
OS: Android 11.0;
WIFI IEEE 802.11 a/b/g/n/(2.4G/5G)+WithBT4.0
H. 265, 8K@24fps, 4K@60fps, HD 2.1, USB3.0;
AV1, and
Микрофон б/у рабочий модель Октава МД-380 A
Технические характеристики ОКТАВА МД-380 A:
• Область применения: речь в помещении и на открытом воздухе
• Характеристика направленности: кардиоида
• Рабочий диапазон частот, Гц: 60-14000
• Чувствительность микрофона по свободному на 1000 Гц, мВ/Па:
Cablu VGA cu stabilizator tensiune de 1,8М . Laptop la monitor/TV/Proiector.
Tip conector 1: 15 pin tata. Tip conector 2: 15 pin tata.Lungime cablu: standard (1.8m).Culoare mufa conectare: Albastru.
Utilizare:Conectare PC la monitor/TV/Proiector .Conec
Новый замок с кодом для ноутбука.При наличии троса (2 m.) вы можете работать в общественных местах, не боясь, что злоумышленник схватит лэптоп со стола и убежит. Хорошая вещь для туриста или если вы постоянно с ноутбуком. Так что не поленитесь приобре
Решетки от 700 лей м2, заборы от 850 лей м/п, перила от 800 лей м/п. Ворота от 1800 лей м2, ограды от 700 лей м/п, двери от 2600 лей. Козырьки-террасы-навесы-беседки-бельевые кронштейны. Все по приемлемым ценам! Также работаем с металлоплаcтом. Окна-двери. Есть опыт работы расширения балконов! Делае
An de fabricație: 2019. Tip caroserie: Crossover. Parcurs: 167.000 km. Capacitate motor: 1500 cm. Putere: 115 hp (85 kw). Tip combustibil: Diesel. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Gri. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2019. Tip caroserie: Crossover. Parcurs: 108.000 km. Capacitate motor: 1500 cm. Putere: 130 hp (96 kw). Tip combustibil: Diesel. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Albastru. Numărul de locuri: 7. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2013. Tip caroserie: Sedan. Parcurs: 243.656 km. Capacitate motor: 4200 cm. Putere: 385 hp (283 kw). Tip combustibil: Diesel. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: 4x4. Culoare: Negru. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Pietrăriei 3.
An de fabricație: 2015. Tip caroserie: Universal. Parcurs: 136.000 km. Capacitate motor: 1500 cm. Putere: 120 hp (88 kw). Tip combustibil: Diesel. Cutia de viteze: Mecanică. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Negru. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2018. Tip caroserie: Crossover. Parcurs: 114.475 km. Capacitate motor: 1364 cm. Putere: 140 hp (103 kw). Tip combustibil: Benzină. Cutia de viteze: Mecanică. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Gri. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Pietrăriei 3.
An de fabricație: 2018. Tip caroserie: SUV. Parcurs: 117.181 km. Capacitate motor: 3000 cm. Putere: 340 hp (250 kw). Tip combustibil: Benzină. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: 4x4. Culoare: Gri. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Pietrăriei 3.
(КРОТ) Foraj orizontal subteran SUBTRAVERSARI conducte de apa, canalizare, cablu electric, gaz sub drumuri asfaltate sau pavate, sub constructii si fundatii. NE DEPLASAM ORIUNDE IN TARA.
Комплексно. Качественно. Быстро. Недорого. О цене договоримся.
Лицензия. Windows - Переустановка/чистка систем. Лечение от вирусов.
Android - Прошивка/лечение систем. Смартфоны/планшеты/ноутбуки.
Ремонт компьютеров, ноутбуков/нетбуков. Модернизация/Upgrading.
Чистка от пыли. Смазка (силикон,
Только комплексно! Качественно. Быстро. Недорого. О цене договоримся.
Windows - Переустановка/чистка систем. Лечение от вирусов.
Android - Прошивка/лечение систем. Смартфоны/планшеты/ноутбуки.
Ремонт компьютеров, ноутбуков/нетбуков. Модернизация/Upgrading.
Чистка от пыли. Смазка (силикон, ма
Punem spre dispoziția Dvs. kituri formate din 4 camere, cu infraroșu sisteme de supraveghere video sigure și de înaltă calitate! efectuam montarea profesională a sistemelor de supraveghere video și deservirea tehnică ulterioară a acestora pe tot teritoriul Moldovei.
https://t.me/videocav
Картина маслом неизвестного художника «Река в лесу».
Размер: 88,5 см х 63 см. Цена: 1200 леев.
2 картины неизвестных художников.
Картина №1. «Водопад в лесу», масло. Размер: 53 см х 40 см. Цена: 800 леев.
Картина №2 торшонированная «Цветы с кувшином». Размер: 55 см х 45 см. Цена: 500 леев.
1). DVD- плеер «KAWAI» c пультом ДУ в хорошем и рабочем состоянии.
Размеры: 43 см х 29 см х 7 см. Цена: 600 леев.
2). ДВД- плеер «DAEWOO» в отличном и рабочем состоянии. Его размеры: 43 см х 27 см х 4,3 см. Есть пульт к нему и паспорт с диском «СД» Работает хорошо, почти новый. Цена: 400 леев;
Продается Maurice Lacroix Aikon 39mm Blue Automatic Mechanical Watch Ceas Часы RRP 2150€
B полном рабочем состоянии и в как новом косметическом состояний. В комплекте оригинальная коробка с буклетами / гарантийным талоном а так же силиконовый ремешок.
Продается Raymond Weil Freelancer 12 Бриллиантов Mother of Pearl Dial Rare Dial Automatic Mechanical Watch Часы Ceas RRP £ 1915
B полном рабочем состоянии и в как новом косметическом состоянии. В комплекте оригинальная коробка с буклетами/гарантийным талоном, оригинальный кожаный реме
Обмен 2к в 5ти этажном котельцовом доме. 3/5 str. Nicolae Dimo 9/1.Середина на 1 в Кишиневе с доплатой (смотрите на карте внизу месторасположение!!! ).
. П
Продается Hamilton American Classic Intra-Matic Chronograph Automatic Mechanical Watch Часы Ceas RRP CHF 2160
B полном рабочем состоянии и в как новом косметическом состояний. В комплекте оригинальная коробка с буклетами / гарантийным талоном, оригинальный кожаный и силиконовый ре
Мы рады объявить о наборе сотрудников в нашу компанию менеджер по продажам! Мы ищем талантливых и амбициозных людей, готовых работать в онлайн-формате и присоединиться к нашей дружной команде.
Домашний мастер. Навеска мебели. Аккуратная и качественная установка полок, карнизов для штор разных типов. гардин. Навеска ванных и кухонных аксессуаров. Предметов домашнего интерьера. Установка LCD, LED и плазменных ТВ панелей на стену. Установка плоских телевизоров на стену. Монтаж и установка ТВ
Продам бинокль 7x50. Новый. Поле зрения 122м/1000м. Новый из Германии. Большое поле зрения с отличной резкостью и четкой картинкой, небольшой вес, надежен в использовании. Бинокль с оптикой из стекла BK-7, fully coated. Бинокль в прочном корпусе с резиновым покрытием – поэтому не выскальзывает из ру
Широкий диапазон моделей и отделок ручек PARKER, способных удовлетворить самый взыскательный вкус, включает в себя сверкающие драгоценные металлы, художественно орнаментированные лаки, переливающиеся полировки акриловых материалов, тонкие матовые покрытия и сияющую нержавеющую сталь. Parker остается
Оперативная память и хранение данных: 8 ГБ оперативной памяти + 8 ГБ можете расширить из основной памяти и получить 16 ГБ LPDDR4 и 128 ГБ встроенной памяти eMMC позволяют хранить множество файлов, программ и мультимедиа. Поддержка карт памяти microSD до 2 ТБ, что обеспечивает дополнительное расширен
SUSWE SU600-5R5G1 на 5.5 кВт легко управлять и настраивать благодаря интуитивно понятному интерфейсу. Встроенный дисплей позволяет отслеживать основные параметры и настройки, а также оперативно реагировать на любые изменения в работе системы. Кроме того, преобразователь обладает защитой от перегрева
Кишинёв
373-79-352024
Загрузка...
В выбранном вами регионе не размещались объявления. Выберите пожалуйста другой регион.