Judecătoria Soroca (sediul central), în conformitate cu prevederile art.108, 276/3 CPC al RM aduce la cunoştinţă cet. Stratuţa Cristina ultimul domiciliu în rl. Soroca, s. Şeptelici Vechi, în Judecătoria Soroca (sediul Central) în gestiunea jud
Judecătoria Edineţ, sediul Central, pârâtului Strelcov Stepan Stepan, născut la 23.03.1992, cu ultimul domiciliu cunoscut în s.Feteşti, r-nul Edineţ, despre faptul că, împotriva acesteia a fost intentată cauza civilă după cererea de chemare
Judecătoria Soroca, sediul Floreşti, înştiinţează pârâta Tatarciuc Galina, domiciliată în r-nul Floreşti sat. Iliciovca, că pe rolul instanţei se află spre examinare, în ordinea prevăzută de art.276/2-276/4 CPC al RM, cauza civilă nr. 2-
Judecătoria Bălţi, în conformitate cu art. 108 CPC, solicită prezenţa până la data de23.04.2025 pe adresa Bălţi, str. Hotinului 43, bir.33, pârât Tofan Galina cu ultimul domiciliu cunoscut mun. Bălţi, str. Orhei 117, bl. A, ap.2, pentru a-i
Judecătoria Bălţi (sediul Făleşti) înştiinţează pârâta Volscaia Nadejda, anul naşterii 1989, cu ultimul domiciliu în satul Egorovca, raionul Făleşti, despre examinarea cauzei civile la cererea depusă de Î.M. "Incaso" S.R.L. privind încas
Легендарный Parker 51 – это самая продаваемая перьевая ручка в мире. Потребовалось 11 лет, чтобы её разработать, но за более чем 30 лет компанией Паркер было продано более 20 миллионов экземпляров!
Впервые появившись в 1941 году, Parker 51 не была похожа ни на одну ручку, существовавшую до этого.
Инжир. Сорт Далматский плодоносит 2 раза в год. Саженцы 2-й год вегетации, не требуют опылителя, вегетативного размножения 100 % от деревьев которые плодоносят в Молдове более 8 лет, партенокарпические, из групы адриетические- это очень важно для нашего региона, по сколько у нас нету осы – бластофаг
Biroul de traducere "InterLingua" vă propune serviciile de traducere în 20 limbi a lumii, indiferent de volum, domeniu și în termen limitat. La necesitate, documentele oficiale le vom autentifica notarial și vom aplica apostila la Ministerul de Justitie.
Avantaje:
- Asigurăm confidențialitatea d
Продажа кондиционеров VORTEX, SHARP, INVENTOR, GREE и другие. Установка кондиционеров качественно и быстро. Заправка фреоном и сервисное обслуживание промывка внутреннего и наружного блока
и ремонт. Выезжаем по всему северу Молдовы. ПРИЕМЛЕМЫЕ ЦЕНЫ. Позвоните и убедитесь. При установки кондиционе
Apartament curat, frumos și comfortabil cu privelește frumoasă spre parcul Dendrarium. Se află la 5 minute de centrul orașului. În apartament este toată tehnica necesară pentru odihnă și trai.
Energie electrica 380 kw (3 faze) cu contor pe sector, apa de artizana pina pe sector, gaz, internet (starnet, moldtelecom) privatizat, fara datorii, market 24 ore, autoservice, spalatorie, bar-terasa, transport 3-4 minute, piata agricola, piata de materiale, 13km pina la Chisinau, 7 km pina la Aero
Se vinde de la proprietar spatiu comercial cu suprafata totala - 550 m. p. si teren afiliat cu destinatie comerciala 0,1375 ha in centrul satului Dubasarii Vechi raionul Criuleni. Constructia de baza cu dimensiunile 10,15 m pe 34,50 m cu inaltimea h - 3,3
Gama completa de consultatii in domeniul arhitecturii si constructiilor
O firmă specializată va presta servicii de consultanță în domeniul arhitecturii și construcțiilor, inclusiv etapa pregătitoare (controlul documentației oficiale preliminare), etapa de proiectare (controlul emiterii devizelor de
Двигатель работает отлично как на газе так и на бензине по ходовой никаких вложений Все расходники менялись вовремя фильтра и масло на 8000 км пробега, колодки передние и задние, новый аккумулятор. Кондиционер заправлен работает как часы до замены ремня ГРМ 12000 масла 2000 т км реальному покупателю
Установка кондиционеров любой сложности профессиональным оборудованием. Обслуживание,
ремонт, заправка и дозаправка
Профессиональная чистка и дезинфекция.
Тел: +373 796 81 745 WhatsApp
Servicii de transport, materiale de constructii
Nisip
Pietriș
Piatra BUT
Cernoziom
PGS
Lut
Cotileț
Meluza
Demolări de case, săpăm cotlovene, iazuri, avem si tractoare. P/u mai multe detalii sunati la numarul de mai jos…
Вывоз мусора, строительного мусора - это основная наша специализация, поэтому мы оказываем её для частных лиц и организаций максимально дешево (самый недорогой вариант - это автомобиль ГАЗЕЛЬ), используем грузовые машины для вывоза мусора: ЗИЛ, ГАЗ, КАМАЗ!!! Работаем круглосуточно!!!
Vînd pat etajat cu salteauă. Calitate foarte bună.
Cumpărat și adus din Italia.
Este un pat foarte trainic și ocupă puțin loc în casă.
Stare foarte bună, păstrat.
Merită de văzut.
Preț puțin negociabil.
Pentru mai multe detalii telefonați 078029700.
:Жми на ссылку > https://youtu.be/2J4YfudW2yo?si=z3sxuEkjXFfIoRT5 Современные интерьер Ремонт квартиры Декоративные штукатурки и краски для сауны (комната отдыха), винного погреба. Учитывая специфику данных помещений, должны быть особо прочными, влагостойкими и долговечность материалов Декоративн
Отличный кроссовер для города и трассы! Надежный, комфортный и в отличном состоянии.
✅ Год выпуска: 2014
✅ Двигатель: 2.0 бензин – мощный и экономичный
✅ Состояние: ухоженный, все ТО по регламенту
✅ Комфортный и просторный салон
✅ Надежная + колёса
MX Master 2S - Лазерная мышь премиум сегмента, с разрешением сенсора 4000 dpi, в отличном состоянии, перезаряжаемая, при обычном использовании от одной зарядки работает полтора месяца.
Обладает быстрой прокруткой, бесшумным режимом колёсика мыши и 7 кнопками. Все дополнительные кнопки можно пере
Парень, 34 года, из Приднестровья, живу один, не был женат, детей нет, познакомлюсь с девушкой для серьёзных отношений. Пишите в вайбер для обмена фотками.
Сварщик со своим инструментом ищет работодателя с заказами, имею опыт работы весь инструмент, категория в
Отвечу на сообщение
Вайбер по номеру 060842630
Promo!
Nou Sigilat
Preț nou: 6999 lei Preț vechi: 9999 lei
Accesați linkul pentru a vizualiza produsul in detalii:https://hamster.md/shop/item/view/80753
Acсesați pentru a le vedea pe toate:https://hamster.md/shop/item/index/9/
- Cumpara c
Решетки от 700 лей м2, заборы от 850 лей м/п, перила от 800 лей м/п. Ворота от 1800 лей м2, ограды от 700 лей м/п, двери от 2600 лей. Козырьки-террасы-навесы-беседки-бельевые кронштейны. Все по приемлемым ценам! Также работаем с металлоплаcтом. Окна-двери. Есть опыт работы расширения балконов! Делае
Решетки от 700 лей/м2, заборы от 850.лей/мп, перила от 800 лей/ мп,
ворота от 1800 лей м2, ограды от 700 лей мп, двери от 2600 лей,
козырьки, террасы, навесы, беседки, бельевые кронштейны,
все по приемлемым ценам! Также работаем с металлопластом окна, двери,
есть опыт работы расширения балко
Решетки от 700леев м2
заборы от 850 леев мп
перила от 800 леев мп
ворота от 1800 леев м2
ограды от 700 леев мп
двери от 2600 леев,
козырьки, террасы, навесы, беседки,
бельевые кронштейны, все по приемлемым
ценам. Также работаем с металлопластом:
окна, двери.
Есть опыт работы расши
Confectionam la comanda ferestre, usi, vitraje din plastic metalizat. Demontajul ferestrelor vechi si livrarea in raza orasului este gratis. Pretul constructiilor din PVC incepind cu 50 € m2. Termeni restrinsi de executare a lucrarilor.
Продается национальный костюм, мерки: юбка - длина 55 см., блузка -длина 57 см., ширина 44 см., длина рукава 57 см., шея 15 см., пояс 81см.
Состоит из рубашка, юбка и пояс, на худого человека или ребенка.
С курьером не работаю, почтой не высылаю!!!
Angajam sudori la fabricarea, montarea articolelor din metal, porti, gratii, copertine. Salariul de la 8000 lei. Se poate si fara experienta cu dorinta de a invata.
Doresc sa Sustin financiar, o Doamna sau Domnisoara, Eu, serios, Divortat si singur, Doresc sa fac cunostinta, pentru a petrece timpul frumos impreuna. Accept si casatorita. Mai multe detalii în privat. Astept sa vorbim pe Viber sau Whatsapp. Rog seriozitate.
Срочно!!!
Последняя цена!
Продадим или обменяем жилой дом 90 м2 и летний домик 60 м2, с пристройками и новым гаражом, с огородом в 27 соток и большим двором на 2-комнатную квартиру с доплатой или 3-комнатную в г. Бельцы, в 9-этажном доме с 3 по 8 этаж. Общая площадь участка 32 сотки. Проведена г
Предлагаю пассажирские перевозки из Молдовы и Приднестровья забираю от порога дома помощь в погрузке выгрузке багажа блютуз, кондиционер, комфортное авто Toyota Prius заберу встречаю.
Automobilul merge excelent, investiții pe partea mecanică nu necesită. Schimbate toate 4 amortizoare în luna iunie 2024.
Asigurare și revizie tehnică valabilă pînă la 05.2025.
Set anvelope de vară Hankook 215/60/R17 noi procurate
Свободный мужчина из Бельц познакомится с женщиной для приятных встреч. Милые женщины, пишите в Вайбер, Ватсап, не пожалеете! Исполню любые Ваши желания и фантазии!
Jaluzele ZI-NOAPTE
Acest tip de jaluzele sunt apreciate pentru posibilitatea de a regla nivelul de lumină din încăpere, în baza a două tipuri de materiale suprapuse după construcție, unul transparent, celalalt dens. Design-ul îl alegeți individu
An de fabricație: 2019. Tip caroserie: Crossover. Parcurs: 200.450 km. Capacitate motor: 2000 cm. Putere: 190 hp (140 kw). Tip combustibil: Diesel. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: 4x4. Culoare: Gri. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2012. Tip caroserie: Universal. Parcurs: 165.000 km. Capacitate motor: 1800 cm. Putere: 136 hp (100 kw). Tip combustibil: Hybrid. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Negru. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2017. Tip caroserie: Crossover. Parcurs: 172.000 km. Capacitate motor: 1500 cm. Putere: 120 hp (88 kw). Tip combustibil: Diesel. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Alb. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2020. Tip caroserie: Crossover. Parcurs: 150.000 km. Capacitate motor: 1500 cm. Putere: 115 hp (85 kw). Tip combustibil: Diesel. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Albastru. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2016. Tip caroserie: Sedan. Parcurs: 138.000 km. Capacitate motor: 1400 cm. Putere: 150 hp (110 kw). Tip combustibil: Benzină. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Roșu visiniu. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2016. Tip caroserie: Crossover. Parcurs: 174.000 km. Capacitate motor: 1500 cm. Putere: 115 hp (85 kw). Tip combustibil: Diesel. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Gri. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2011. Tip caroserie: Minivan. Parcurs: 298.000 km. Capacitate motor: 2000 cm. Putere: 140 hp (103 kw). Tip combustibil: Diesel. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Negru. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2015. Tip caroserie: Crossover. Parcurs: 237.000 km. Capacitate motor: 2000 cm. Putere: 198 hp (146 kw). Tip combustibil: Plug-in Hybrid. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: 4x4. Culoare: Negru. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2020. Tip caroserie: Sedan. Parcurs: 110.000 km. Capacitate motor: 2000 cm. Putere: 292 hp (215 kw). Tip combustibil: Plug-in Hybrid. Cutia de viteze: Automată. Tip tracțiune: 4x4. Culoare: Negru. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
An de fabricație: 2018. Tip caroserie: Universal. Parcurs: 150.000 km. Capacitate motor: 1000 cm. Putere: 125 hp (92 kw). Tip combustibil: Benzină. Cutia de viteze: Mecanică. Tip tracțiune: Din față. Culoare: Negru. Numărul de locuri: 5. Adresă: str. Calea Moşilor 11.
Кишинёв
37369977674
Загрузка...
В выбранном вами регионе не размещались объявления. Выберите пожалуйста другой регион.