Judecătoria Criuleni, sediul Central, comunică lui BEŢ Vladimir, născut la

Кишинёв 2 Мая 2024, 07:05 Просмотров: 17
  • Газетное объявление
Judecătoria Criuleni, sediul Central, comunică lui BEŢ Vladimir, născut la 02.07.1971, cu ultimul domiciliu cunoscut (conform buletinului de identitate)r. Criuleni, sat. Slobozia-Duşca, că pe rolul instanţei se află în examinare, în procedura cererilor cu valoare redusă, cererea de chemare în judecată înaintată de către ÎM „Incaso” SRL către Beţ Vladimir privind încasarea datoriei, (dosarul nr.2-1914/23). Astfel, pârâtului BEŢ Vladimir i se aduce la cunoştinţă că, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei comunicări, urmează să se prezinte în instanţă pentru a primi copia cererii de chemare în judecată, iar ulterior dânsul urmează să prezinte instanţei judecătoreşti, precum şi reclamantului, referinţă scrisă, de rând cu toate probele/ înscrisurile care confirmă obiecţiile sale, prin intermediul Secţiei evidenţă şi documentare procesuală (Cancelariei) Judecătoriei Criuleni (adresa: or. Criuleni, str. 31 august 70, et.1, bir. 10). Tot în acest context se explică pârâtului că, neprezentarea referinţei, dar şi a înscrisurilor. în termenul stabilit, duce la soluţionarea cererii în baza înscrisurilor anexate la dosar, în termenul maxim stabilit de lege- 6 luni, fără convocarea părţilor în şedinţă de judecată. Judecător Veaceslav Suciu.
Поделитесь объявлением с друзьями
  • Кишинёв
Загрузка...