Buddha, Lao-tse, Zoroastru 180 Lei.

180 Lei
Кишинёв 16 Апреля 2024, 09:59 Просмотров: 97
BUDDHA – VIAȚA ȘI ACTIVITATEA PRECURSORULUI ÎN INDIA:

Ce ştim noi astăzi despre Buddha? A fost el doar fondatorul unei religii străine, care şi-a petrecut viaţa separat de lume, în meditaţie? Sau a fost el mai mult decât atât? (180 Lei).

LAO-TSE – VIAȚA ȘI ACTIVITATEA PRECURSORULUI ÎN CHINA:

Evenimentele exterioare din viaţa lui Lao-Tse sunt înfăţişate în mod simplu şi clar începând din tinereţea lui. În liniştea şi disciplina mănăstirii din Tibet, el primeşte ultima cunoaştere pentru a porni apoi la drum spre împlinirea misiunii sale. (180 Lei).

http://graal.md/buddha-viata-si-activitatea-precursorului-in-india/new/

ZOROASTRU – VIAŢA ŞI ACTIVITATEA PRECURSORULUI ÎN IRAN:

Se naşte ca fiu al unui crescător de cai. O călăuzire fidelă îl însoţeşte pe parcursul anilor copilăriei şi ai tinereţii şi el câştigă din aceasta comoara unei strânse legături cu Natura şi cu fiinţele ce o animă. În solitudinea lumii munţilor, el are parte de recunoaşterea Dumnezeului Suprem şi se maturizează devenind precursor chemat al Adevărului.

Odată cu începutul activităţii sale, Zoroastru dă peste o credinţă profund decăzută în Iran: cunoaşterea despre Unicul Dumnezeu Creator se pierduse în mare măsură, iar imaginea zeilor fusese amestecată cu modalităţi omeneşti de a gândi şi de a acţiona. (180 Lei).
  • Тип предложения
    продам
Цена:180 Lei
По курсу Национального Банка Молдовы 02.05.2024
  • 9.47 EUR
  • 10.15 USD
  • 949.37 RUB
  • 47.09 RON
  • 401.43 UAH
Поделитесь объявлением с друзьями
  • Кишинёв
  • +37360 896333
Загрузка...